Despre importanța comunicării

Ce spui tu, Mon Cher?

Zic că treaba-i bună, atâta timp cât comunicăm.

Sună a discuție între ea și el, nu? … când ea îi spune lui: „trebuie să vorbim” și el o taie din cameră cu proxima ocazie, iar ea se înfurie că iar vorbește singură. Uite-așa, s-a dus naibii comunicarea! Ce-i drept, ce-i mult strică, dar nici cu deloc nu faci treabă!

Dar lucrurile stau un pic mai nuanțat, pentru că între oameni, comunicarea nu e doar un moft, ci este chiar necesară. Gandește-te când a fost ultima oară când i-ai citit gândurile șefului tău? Și dacă tot citești gânduri, te rog să-mi spui și mie ce scria pe rândul doi. Nu-i așa că nu prea se vedea bine textul? Asta oare pentru că gândurile nu se citesc, ci se comunică? 🧐

De ce?

Pentru că până acum nu am descoperit cum să comunicăm telepatic, în masă. Oricât de anti-social ai fi, oricât de lipsit de chef ai fi la un moment dat, oamenii sunt ființe sociale, iar fără comunicare, s-a dovedit că nimic nu este posibil. Viața însăși depinde de comunicare, începând de la naștere, iar pe măsură ce timpul trece, nevoia de comunicare nu se schimbă, ci chiar crește. Așa că, oricât ar fi o problemă de mare, de regulă, ea are șansa la o cale de rezolvare prin comunicare. Preșul nu e cel mai bun ambalaj pentru probleme, iar problemele băgate sub preș cresc mai rapid decât aluatul bun de cozonac.  

Claritatea cu care transmitem informațiile și tonul pe care vorbim sunt de asemenea importante. Nu e tocmai întâmplătoare expresia „e limpede ca bună ziua” și nu degeaba se spune că “tonul face muzica”. Din toată comunicarea noastră, doar 20% ține de ce spunem, iar 80% ține de cum spunem. Însă, puse împreună, claritatea și tonul potrivit fac pereche bună. Și ajută. Și pentru că tot vorbim de claritatea comunicării, să reamintim și importantul atribut „sens”. Căci, atunci când vorbești cu alți oameni, se spune că ai făcut primul pas spre un dialog, doar dacă ceea ce spui face sens pentru cei cu care vorbești. Altfel, se numește că ai un monolog cu voce tare, care riscă să rămână fără audiență (sunt și excepții, dar nu ne propunem să le tratăm aici).

Dar, comunicarea poate duce și la conflict, nu doar la soluții … nu-i așa? 🧐

Ție ți s-a-ntâmplat vreodată să ai un conflict cu tine? Vocea ta interioară să-ți spună una și tu să faci alta? Sau să auzi două voci în capul tău, care se contrazic? Gândește-te mai bine! Cu alte cuvinte, pentru un conflict nu e neapărată nevoie de minim doi, unul și bun pot fi îndeajuns 😁. Te-am liniștit, nu? Data viitoare stabilește-ți mai întâi o întâlnire cu tine, stați de vorba (da, ai citit bine: tu și cu tine!) și rezolvați problemele înainte să lărgești cercul comunicării. E un început cât de cât bun pentru o comunicare în doi sau mai mulți.

Dar oare putem să ne asigurăm că nu apar conflicte și că nu va fi nevoie să le dezamorsăm, prin comunicare? Nu. Adică, nu putem. Pentru că, orice-am face, nu putem nici controla, nici evita tot ce vine spre noi, din exterior. Câteodată e greu să avem control și asupra a ceea ce spunem noi! Amintiți-vă acele momente când nu știi cum ai ajuns să spui ceva … pur și simplu – nu neapărat fain și simplu, ci doar involuntar. În schimb, putem să ne exersăm în mod voluntar mușchii și calitatea comunicării noastre, pentru a obține, în timp, rezultate mai bune. Asta înseamnă că tot ceea ce comunicăm azi, dacă suntem atenți la proces, ne învață cum să comunicăm mâine, înțelegând, prin efectele generate, unde avem posibilitate să ne îmbunătățim comunicarea cu ceilalți și chiar cu noi înșine. Comunicarea se învață, se exersează și se îmbunătățește. Nu ne naștem deja învățați, dar ne naștem însă cu nevoia de a comunica. Iar dacă reușim să o facem bine, poate fi un mare plus!

Tensiunile sunt alt aspect al interacțiunii la care trebuie să fim atenți, sesizându-le și dezamorsându-le pentru a putea comunica eficient cu cei din jurul nostru: acasă, la serviciu, în prezența sau în spatele acceleratoarelor de curaj nefondat, precum: ecranele, conturile de social media, masina, cercurile de prieteni – conjuncturile în care tindem să ne simțim intangibili și invincibili, în cele mai bune și mai ales, în cele mai sensibile situații. Să luăm o zi obișnuită de luni, în jurul orei 8 dimineața, în București, când toată lumea e nerăbdătoare să ajungă la serviciu și toți cei din trafic par surzi, după cum urlă mut cel de după geamurile ferecate. Cât ai zice pește, motanul se transformă în leu, iar leul devine un Gladiator al cuvintelor! Cum reușim în mai puțin de o secundă să facem snap? 🥹 În astfel de situații, exersarea rațiunii și înțelepciunii se poate arăta de mare folos! În situații ușor inflamabile e util să ne amintim că cel mai înțelept cedează, nu ca semn al slăbiciunii, ci ca manifestare a înțelepciunii.

Să nu uităm de asemenea că tăcerea e de aur, iar ascultatul face cât cel puțin o mie de cuvinte – mai ales când celălalt vorbește. 🙂 Cultura noastră nu lasă câteodată loc de dialog – adeseori, auzim oameni vorbind cu înflăcărare, la cote mai mult sau mai puțin înalte, într-un duet asincron și disonant. În aceste situații, nu pot să nu mă întreb oare ce înțelege fiecare și ce sansă are comunicarea fără o ascultare atentă? Aici trebuie procedat ca la șah, doar că toate piesele trebuie să rămână pe tablă: nu poți face o mutare dacă nu ai spațiu și nu e recomandat să-i scoți interlocutorului piesa din joc, cu obiectivul de șah-mat. În lipsa unei metafore mai inspirate pentru comunicare, păstrați ideea unui șah elegant, fără mat.

De câte ori nu ai simțit că te apasă cuvintele sau că te simțit inconfortabil în mijlocul unei discuții în care se forțează victoria unuia în detrimentul altuia? Am dat un exemplu cu iz de confruntare politică, dar nu despre politică vreau să vorbim aici, ci despre cadență și fair play în comunicare. Victoria se savurează de ambele părți, când rezultatul e win-win. Sau win-win-win. You got the point: no losers policy.

În cele din urmă, comunicarea poate fi un vals elegant și elocvent al cuvintelor, în care cei implicați nu se calcă pe picioare. De preferat ar fi să se și privească în ochi și să-și zâmbească din când în când, în semn de bună cooperare. Iar dacă mai și clipesc din când în când, nu prea des însă … 😁

Sunt atâtea exemple care susțin importanța bunei comunicări, dar cred că am atins câteva puncte importante în acest articol și apoi, vreau să las loc și pentru o continuare la acest articol.

Să auzim de bine!