Rutina, bat-o vina?
BIS
Abisurile rutinei.
Pământul se învârte în jurul axei proprii și în jurul Soarelui.
Cam așa trec zilele și anii. Într-un fel, pe pilot automat.
Dar noi, cum ne petrecem zilele, în timp ce Pământul își face de cap?
Hai să ne gândim!
Oh, dar mai bine nu ne gândim, căci mintea noastră conștientă e foarte leneșă și preferă în 95% din cazuri răspunsurile automate, oferite de subconștientul nostru, care lucrează la foc continuu, pe multiple fronturi, și face alegerile pentru noi, în majoritatea cazurilor. Numim asta rutină. Așa că, un răspuns onest ar putea fi: ne petrecem zilele în fel și chip, dar de cele mai multe ori, trăim pe pilot automat. Poate că nu e un răspuns tocmai confortabil sau liniștitor, dar, altul cu mai multă susținere științifică nu avem încă. În plus, mintea noastră conștientă procesează doar 0,0005%1 din toată informația care ajunge la creier, în timp ce restul de 99,9995% este procesată de către subconștientul nostru.
Când suntem întrebați cât fac 2 x 2, mintea ne oferă instantaneu răspunsul [4], semn că subconștientul este interogat, are răspunsul și ne oferă automat soluția, căci 2 x 2 = 4 este deja un obicei format, o cale neuronală deja bătătorită – rutina. Dar atunci când suntem întrebați cât fac 17 x 28? Atunci nu mai intră în acțiune rutina? Se pare că nu. Subconștientul nostru nu ne mai ajută cât am zice pește, deoarece nu are răspunsul gata învățat, astfel că apelează la creierul conștient, care începe să proceseze rezolvarea, timp în care face un efort voluntar, focalizându-și atenția pe a face acel calcul mental. Iar treaba asta este consumatoare de energie, care vine sub formă de glucoză. Cât timp creierul conștient procesează informația, corpul dă semne de efort: pupilele se dilată, inima bate mai rapid și transpirăm. Cu alte cuvinte, gândirea conștientă nu e floare la ureche.
Iată cum arată în biți, bombardamentul informațional asupra creierului nostru1, raportat la puterea sa de absorbție: în fiecare secundă, simțurile noastre sunt asaltate de 11.000.000.000 biți de informații, din care doar 11.000.000 biți de informații pătrund în sistemul nostru nervos în fiecare secundă prin simțurile noastre, dintre care: 10.000.000 biți/sec. prin ochi, 1.000.000 biți/sec. prin piele, 100.000 biți/sec. prin urechi, 100.000 biți/sec. prin nas și 1.000 biți/sec. prin gură, în timp ce, din tot acest asalt informațional, doar 50 de biți de informații vor fi procesați de conștiința noastră. Doar atât de puțin! Dacă la intrarea în creier, ușa pare larg deschisă, la frontiera cu creierul conștient, ușa este aproape total închisă, înăuntru pătrunzând numai o fracțiune de informație care ajunge să fie procesată rațional. Deci, putem spune fără teamă, că suntem ceea ce inconștientul nostru procesează, cu scurte accidente de raționament, pentru care ne cerem scuze, anticipat.
Viața e mult mai simplă când putem da vina pe altcineva, nu-i așa? Inconștientul, bată-l vina! Dar cine va accepta acest răspuns, care, de altfel, e pe cât de bun, pe-atât de real?
Puterea de automatizare a subconștientului este extrem de mare. Așa se explică faptul că 95% din timp ne bazăm pe subconștient ca să luăm decizii, în mod involuntar. Altfel spus, trăim pe pilot automat, care nu se află sub controlul nostru conștient, în timp ce mintea noastră conștientă, a cărei funcționalitate e activată de atenție, este ocupată cu rezolvarea problemelor curente, planificarea acțiunilor viitoare, etc. Subconștientul este la conducere, deoarece acesta lucrează extrem de eficient: rapid, multitasking, fără efort, ocupându-se eficient de o multitudine de activități, de la funcțiile automate ale corpului, până la emoții, creativitate, credințe, valori, personalitate, obiceiuri, modele, prejudecăți cognitive și memoria pe termen lung. Putem spune că subconștientul nostru este foarte ocupat, dar că nu sună niciodată ocupat.
Dacă subconștientul nostru lucrează rapid, automat, inconștient și fără efort, mintea noastră conștientă este mult mai lentă, mai logică, analitică și presupune efort. De aici vin observațiile de genul “doare să gândești”, deoarece facem eforturi semnificative să gândim conștient și consumăm multă energie în acest proces, nu întotdeauna cu rezultate pe măsura efortului sau așteptărilor. Asta da recompensă pentru atâta efort!
Dar cum funcționează cele 2 sisteme ale minții noastre?
Încă de când ne trezim, atât mintea conștientă, cât și cea inconștientă, sunt active. Mintea inconștientă funcâționează în mod automat, iar mintea conștientă funcționează pep modul confortabil, cu un minim de efort, în care numai o mică fracțiune este angajată, căci la ea ajung în permanență sugestii de la mintea inconștientă.
Gândește-te cum „te trezești“ că dai un răspuns la ceva, care te surprinde și pe tine. Aici nu e vorba de progres ca în articolul anterior, ci este vorba de pilotul automat numit minte inconștientă, care cuplează cu mintea conștientă care nu este angajată în filtrarea acelui răspuns și asumarea formulării lui. Astfel, ne trezim că facem ochii mari, surprinși fiind și ne întrebăm de unde ne-a venit această idee năstrușnică care pare că a apărut din neant. De fapt, neantul este puțul gândirii noastre – marea zona de inconștient.
Impresiile, intuițiile, sentimentele și intențiile sunt produse de creierul inconștient, iar atunci când ele sunt validate de gândirea noastră rațională, impresiile și intuițiile devin credințe, iar impulsurile devin acțiuni voluntare. De regulă, noi îi acordăm incredere mare subconștientului nostru, ceea ce, în mare parte, se dovedește a fi benefic. Dar ce te faci când impresiile te înșeală, iar impulsurile se transformă în dorințele iraționale sau pur și simplu, ceva îți dă cu virgulă? Atunci, mintea conștientă trebuie angajată în acțiune pentru a găsi [de fapt, a gândi] o soluție. Asta este ieșirea din rutină și intrarea pe tărâmul gândirii rationale.
Dar rutina, ca orice alt lucru, poate fi privită cu ochi buni sau cu ochi răi, depinde de cum decide privitorul. Chiar și dexul2 ne oferă perspective multuiple, din care putem alege varianta preferată: pe de o parte, rutina este o “capacitate câștigată printr-o practică îndelungată“, pe de altă parte, ea este “totalitatea obișnuințelor sau a prejudecăților considerate ca fiind un obstacol în calea noului, a creației sau a progresului“. Rutina ne ajută să facem ușor și rapid atâtea lucruri utile, care, astfel, prin automatizarea lor, nu ne mai consumă multă energie, dar când vrem să schimbăm ceva, rutina devine dușmanul nostru – un oponent cu rădăcini puternice -, cu care ne luptăm, instaurând probabil altă rutină.
Într-un fel, este ironic faptul că dintr-o rutină se poate ieși construind în locul ei o altă rutină, în acest caz fiind vorba de un proces de substituire, iar lupta cu rutina [cea instalată, dar și cea în curs de formare] este consumatoare de energie și timp. De asemenea, procesul de formare a unui nou obicei [reversul monedei numită rutină] este consumator de energie și timp, după care, când atinge pragul critic de automatizare, devine simplu – devine rutină. Ducând mai departe acest raționament, putem spune că și progresul este rutină, caci el este format dintr-o inșiruire de rutine. Progresăm prin înlocuirea unei rutine cu o nouă rutină. Altfel spus, progresul este o rutină în proces de devenire, un “update” cu termen scurt de valabilitate, căci atunci când noua rutină [premiza progresului] devine o piedică în calea schimbării [noul “update”], avem de a face cu o stagnare. Deci, progresul este sinonim cu schimbarea, care, prin însăși natura umană, este de neoprit, singura constantă în viață fiind schimbarea – deci, progresul.
Dacă vrei să ajungi la rezultate diferite, cu acțiuni trase la indigo de la un moment la altul, șansele sunt minimale spre zero. James Clear, în Atomic Habits3 definește obiceiul ca fiind un cumul de 4 pași: 1/starea de fapt, 2/nevoia [craving], 3/acțiunea și 4/recompensa. În încercarea de a schimba un obicei, noi putem afecta acțiunea și recompensa, dar nu putem afecta starea de fapt și nevoia. În episodul 2 din Chill Talk, am dat exemple despre cum putem schimba acțiunea și recompensa, și ca atare, obiceiul.
De reținut este faptul că în procesul de formare a unui nou obicei, mintea este forțată să fie conectată la momentul prezent [este conștientă], intrând în acțiune emisfera dreaptă, care ne dă acces la concentrare, inovare, intuiție, empatie – în timp ce se dezactivează emisfera stângă, care găzduiește instinctul de luptă, fugă sau îngheț [fight, flight or freeze].
Deci, pentru a fi un pic mai buni – la ceea ce facem, precum și cu cei din jurul nostru – o condiție sine qua non este să fim mai prezenți și mai conectați la ceea ce se petrece în jurul nostru. Iar dacă revenim la subiectul care ne-a ținut ocupați în tot acest articol, rutina de a fi prezenți și deci empatici și implicați este una pe care toată viața o putem practica, căci ea ne definește ca oameni, fiind chiar premiza continuității noaste ca oameni.
Referințe:
