Tura de noapte: închis pentru curățenie
Noaptea bună se cunoaște de cu zi. Și vice-versa.
În articolul despre listele de To-Do or Not-To-Do menționam faptul că timpul este pus sub semnul întrebării: a fi sau a nu fi.
Einstein spunea că timpul este relativ.
Dar, cât de relativ este?
Să ne gândim: atunci când faci ceva ce nu îți place, timpul parcă stă pe loc – 15 minute durează o veșnicie, iar atunci când faci ceva plăcut, timpul parcă zboară – întreaga zi trece cât ai zice pește.
Somnul face parte dintr-un ciclu de rotație: el te ia, după ce gândurile te lasă. Până nu se calmează grijile din mintea ta, nu te poate fura somnul cel odihnitor. Când ne băgăm în pat la somn, nu putem fi simultan angajați în două activități majore: pe de o parte, să rămânem agățați în gândurile și forfota de peste zi și în același timp, să ne lăsăm pradă unui somn dulce și odihnitor. E o dublă contradicție: în timp și în pat. Ancorarea în trecutul împietrit sau în zbaterile anxioase ale unui viitor imaginar sunt două dintre rețetele sigure ale insomniei. Ele nu dețin monopolul asupra insomniei, dar sunt 2 dintre metodele cu efect scontat.
Deci somnul este o activitate exclusivistă, care se instalează pe un teren propice de liniște și împăcare cu sine, preluând frâiele și schimbând complet repertoriul minții: dacă ziua, cât timp suntem activi, mintea noastră este într-o stare de activitate intensă de prelucrare a tuturor informațiilor care ajung la ea din mediul înconjurător, în timpul somnului, mintea lucrează intens pentru a elimina toate informațiile tip deșeu, care se acumulează în timp ce suntem treji.
Poate că așa se explică faptul că după un somn odihnitor, ne trezim cu o minte limpede. La propriu, căci creierul face curățenie în tura de noapte, iar în tura de zi acumulează o cantitate mare de mizerie. Asta înseamnă că pe perioada când corpul nostru este treaz, el schimbă activitatea creierului, care, funcționează în mare parte din timp pe pilot automat, ca să-i facă față activității intense de peste zi.
Dar cum și de ce ne ia somnul?
Creierul nostru produce un mesaj chimic numit melatonină. Acest lucru îi spune corpului că este timpul să meargă la culcare. Nu-i poți spune nu melatoninei: aceasta crește noaptea, atinge vârfuri în timp ce dormi și coboară dimineața. Mintea limpede nu este rezultatul unui somn bun, dar și a unei vieți trăite la modul prezent și rațional. Un mușchi al minții exersat corespunzător în timpul zilei active, atrage după sine o odihnă reparatoare în timpul nopții. Și viceversa: o odihnă bună este premiza unei zile productive. Odihna este pentru creier ceea ce bucuria este pentru spirit. Un creier exersat și odihnit este izvorul abundent al creativității, raționamentului, empatiei, potențialului, succesul.
Cât timp dormim?
Aproximativ o treime din viață.
Asta înseamnă că un om de 60 ani își va fi petrecut 20 ani dormind. La un prim contact cu acest fapt, efectul este terifiant: nu putem să nu gândim: “cât timp pierdut!”. Dar, nu este deloc așa, căci sănătatea noastră mentală și fizică depinde în mare măsură de sfântul somn. Poate de aceea somnul nu este un prerogativ al nostru, ci se întâmplă, fiind o stare inconștientă pe care nu ne-o putem induce și pe care nu putem să ne-o amintim.
Alunecăm în somn fără a fi conștienți de asta. Deci, putem spune că somnul este un pilot automat, ieșit complet din aria de acoperire a voinței noastre sau cea a iluziei de control. Însă, și în acest sector, mintea noastră se autosabotează: ne amintim adeseori încercările Eșuate repetate de a dormi, asociind ora de culcare cu stresul și efortul. Când somnul întârzie să apară și insomnia începe să-și arate colții săi rânjiți, este semn că mintea noastră se străduiește să piloteze mașina numită melatonină, încercând să-i impună somnului ce și când să facă. Dar somnul pur și simplu nu funcționează așa.
Te întrebi care este ora optimă de somn?
Pentru fiecare dintre noi, dar și pentru fiecare perioadă a vieții noastre, momentul potrivit pentru a adormi este altul. Dacă adolescenții adorm târziu, cei în vârstă merg la culcare cu mult timp înainte. Bioritmul corpului nostru are particularități conferite de cronotipul nostru, care-i imprimă acestuia capacitatea de adaptare și determnă funcțiile fiziologice.
În ceea ce privește pregătirea pentru somn, un film bun din confortul canapelei si al sunetului dolby surround, sau rutina de seară cu baie caldă, săruri minerale, bețisoare parfumate, o lumânare pâlpâind, uleiuri esențiale și un playlist după placul inimii, sau poate un exercițiu de recunoștință care relaxează mintea, favorizând instalarea somnului? Oricare ar fi modalitatea în care faci tranziția de la ziua activă la odihnă, condiția de bază a creierului este să fie pregătit de odihnă.
Dacă te simți agitat înainte de culcare, nu-ți inghesui nesomnul în pat, ci desfășoară-te afară, consumându-ți neliniștea. Noaptea bună de somn e cea fără stele sau sclipiri de geniu.
Ziua este apanajul geniilor.