Despre răbdare și reziliență

Rabdarea ca manifestare a înțelepciunii.

Aha! Acel moment de “Aha!”

Gândește-te la momentul în care mintea ta face “click” și se detensionează, inundată de un sentiment scurt, dar intens de libertate și posibilitate, căci tocmai s-a ridicat o barieră din calea ei. De acum, pe acolo se poate trece, și poți merge mai departe. S-a făcut lumină! Dar nu acea lumină care se materializează printr-o factură, ci chiar acea Claritate a minții care rezultă în urma dislocării întunericului de către razele pline de vitalitate ale soarelui. Știi momentul ăla? A-ha!

Cred că aha-uri mari și mici, au pornit fie dintr-o întâmplare, fie dintr-o nevoie, fie dintr-o joacă sau dintr-o curiozitate care a luat forma unei întrebări, urmată de o explorare, din dorința firească de a descoperi, a găsi soluții, a înțelege și a merge mai departe. Când spun asta nu mă gândesc doar la descoperirile palpabile din jurul nostru, ci și la cele care țin de conștiința noastră, de marile sau micile noastre întrebări în compania cărora trăim. Putem astfel vorbi de un fitness al minții cu exerciții care ne pot duce spre mai mici sau mai mari Aha-uri.

Ca să ne exersăm mușchiul minții, vom alege o situație pe cât de banală, pe atât de frecventă, care ne scoate din sărite, pe care nu o putem rezolva de facto și cu care probabil că vom conviețui tot restul vieții noastre.

Traficul, bată-l vina!

Această omniprezență urbană, pe roți, pe șine, pe carosabil, pe trotuare, prin toate zonele mai mult sau mai puțin rezidențiale, în care ne afundăm adeseori și cu care intrăm în contact multisenzorial, nu doar atunci când suntem la volan, sau în mijloacele de transport în comun, dar și atunci când mergem pe jos sau chiar și când stăm în casă, căci efectele traficului se simt până și în spațiul nostru intim, în care sunetul, mirosul și chiar gustul său pătrund, ajungând până în cele mai intime cotloane, ferite de tumultul de afară, dar nu și de efectele sale.  

Așa cum bine zicea George Dumitru, în Chill Pill-ul ăla cu traficul, el stă în București – adică, stă pe loc, în București, în trafic! Mă întreb dacă în cartea de identitate, poți trece la domiciliu “în trafic”, atunci când îți petreci atât de mult timp, atât de intens, în trafic? 🤔

Nu ne surprinde faptul că dezvoltarea intensivă a mediului urban, favorizează un stil de viață grăbit, poluat, aglomerat – atât la propriu, cât și la figurat –, amplificând traficul, cu toate efectele sale inerente. Până vor găsi administratorii urbelor noastre soluțiile alea minune și le vor implementa, este mai facil și extrem de util să începem să participăm la trafic cu alți ochi, cu alte maniere și de preferat și cu alte reacții, un pic mai înțelepte.

Amintește-ți momentul acela în care îți sare muștarul pe nefericitul care conduce mașina din fața ta, care nu a pornit ca din pușcă la prima sclipire a culorii verzi a semaforului, pentru ca tu să poți ajunge cât ai zice pește la birou, “așa cum ar fi fost normal“ sau “așa cum se întâmplă în orice țară civilizată“ și așa cum, nerealist dar nu infrecvent, te aștepți când pleci târziu de acasă, uitând, în fiecare dimineață, că locuiești într-un oraș din ce în ce mai aglomerat. 🙂

Dacă te recunoști în ipostaza asta de victimă cotidiană a traficului urban și te surprinzi căutând vinovatul printre șoferii aflați ca și tine, în trafic, atunci îți propun să faci un exercițiu de reframing – reconsiderare și reconfigurare a situației în care te afli tu și șoferul mașinii din fața ta, care, deși nu apasă pedala accelerației la prima sclipire a culorii verzi a semaforului, tu nu te mai grăbești să lovești nervos în claxon în timp ce-i cari vorbe de duh spre mântuirea sufletului său, ci mai degrabă tragi aer în piept, în timp ce aștepți, calm și răbdător [precum cei din țările alea civilizate, la care faci adeseori referire] momentul în care el vede verde în fața ochilor și pornește, căci timpul pe care-l petreci astfel în trafic, îți va salva, ție și celor din jurul tău, mulți neuroni prețioși pe care i-ai crescut până acum și care îți vor oferi, la schimb, un start bun pentru ziua care tocmai începe. Și, de ce nu, poate și câteva idei bune! 🤔

Astfel, iluzia invincibilității tale conferită de cutia de metal cu roți în care te afli [sau în spatele ecranului 😵‍💫], care te face din pisică, leu se va transforma în mulțumirea pe care doar autocontrolul și respectul fată de sine, față de cei din jur și față de situația [de altfel previzibilă] în care te afli, ți-l pot da. Astfel, zi după zi, cine știe, poate chiar vei ajunge să trăiești o viață un pic mai civilizată și mai bună, chiar în țara ta și în ciuda traficului din orașele din ce în ce mai aglomerate.

Răbdarea face diferența. La propriu: ea este ingredientul emoțional și spiritual care ne deosebește de animale (și de obiecte), atunci când ne confruntăm cu o traumă. În timp ce rezistența este o reacție instinctivă, răbdarea este o reacție distinctivă a oamenilor aflați în situații dificile. Răbdarea este, de asemenea, puntea către acceptare și una dintre manifestările înțelepciunii.

„Nu atribui răutății ceea ce poate fi explicat prin prostie” ne șoptește salvator principiul Briciului lui Hanlon¹, care ne poate fi de mare ajutor atunci când suntem tentați să-i judecăm aspru și pretențios pe cei din jurul nostru. Acest model de gândire reflectă o înțelegere mai profundă a comportamentului uman [comparativ cu crizele din trafic, precum și multe alte manifestări neîmblânzite], oricât de jalnică ar putea părea condiția umană prin lentila acestei înțelegeri. Altfel spus: dacă reușești să-l privești pe cel din fața ta ca pe un copil mic, atunci, în cele mai multe dintre cazuri, ești mult mai aproape de adevărul faptelor sale și cu un pas mai aproape de acceptare. Să nu uităm că răbdarea este un mușchi care se antrenează, sau se atrofiază. Cel ce nu o practică, nu o are.

Este foarte util să ne amintim, înainte de a eticheta pe cineva, că în majoritatea cazurilor, aceste situații sunt rezultatul incapacității, neglijenței, stângăciei, incompetenței sau al greșelilor accidentale umane. Sunt rare acele cazuri în care oamenii sunt pur și simplu malițioși sau înșelători. Cu puțină răbdare și pricepere, putem separa neghina de grău.

Aceste modele de reframing se dovedesc a fi de un real ajutor când avem de-a face cu natura umană, pe cât de complexă, pe atât de imperfectă, dar în egală măsură de fascinantă.

Să nu uităm că adevărata forță este aceea de a rămâne calm în situațiile dificile, iar răbdarea este unul dintre exercițiile de bază din sala de fitness a minții numită viață.

Referințe:

1. Briciul lui Hanlon, numit după profesorul Robert J. Hanlon de la Universitatea Thompson Rivers. https://en.m.wikipedia.org/wiki/Hanlon%27s_razor